Noi parteneriate pentru stagiile de practică – Anul școlar 2025–2026

Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță încheierea unor noi contracte de practică în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu” (ID 312511), prin care elevii colegiului vor desfășura activități practice în anul școlar 2025–2026 la parteneri relevanți din mediul economic și instituțional local.

Pentru noul an școlar, au fost semnate parteneriate cu:

  • Jumbo 
  • Selgros Cash & Carry 
  • Pepco
  • Plai
  • Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov

Aceste colaborări oferă elevilor oportunitatea de a-și desfășura stagiile de practică într-un mediu profesional real, unde își pot dezvolta competențele dobândite în cadrul orelor de curs, pot înțelege mai bine cerințele pieței muncii și pot interacționa direct cu specialiști din domenii diverse – comerț, servicii, administrație publică și protecție socială.

Practică aplicată, competențe pentru viitor

Prin aceste parteneriate:

  • elevii vor avea acces la experiențe practice relevante pentru specializările lor;
  • companiile și instituțiile partenere contribuie activ la formarea viitorilor profesioniști;
  • se consolidează legătura dintre educație și mediul economic local.

Stagiile de practică reprezintă un element esențial în pregătirea profesională a elevilor Colegiului Național Economic Andrei Bârseanu, facilitând tranziția de la școală la piața muncii și dezvoltarea competențelor tehnice și transversale necesare într-un mediu competitiv.

Camera de Comerț și Industrie Brașov continuă să sprijine dialogul și colaborarea dintre unitățile de învățământ și mediul de afaceri, contribuind la formarea unei generații pregătite pentru provocările economiei actuale.

Distribuie