Stagii de practică- Mai 2026
În luna mai 2026, elevii claselor a XII-a AC și a XII-a BE din cadrul Colegiului Național Economic „Andrei Bârseanu” Brașov au continuat desfășurarea stagiilor de practică prevăzute în cadrul proiectului ID MySMIS 312511 – „Stagii de practică pentru Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu”, implementat de Camera de Comerț și Industrie Brașov. Activitățile au urmărit dezvoltarea competențelor profesionale ale elevilor și familiarizarea acestora cu cerințele și responsabilitățile specifice mediului de lucru.
🔹 În perioada 04.05.2026 – 08.05.2026, elevii clasei a XII-a AC au efectuat stagiul de practică la Jumbo Brașov, unde au participat la activități specifice sectorului comercial, implicându-se în procesele de organizare a mărfurilor, relaționare cu clienții și gestionare a activităților desfășurate în cadrul unui operator economic de mari dimensiuni.
🔹 În perioada 25.05.2026 – 29.05.2026, elevii clasei a XII-a BE au desfășurat stagiul de practică la Magazinul PLAI Brașov, având oportunitatea de a aplica în practică noțiunile dobândite în cadrul pregătirii teoretice și de a-și dezvolta competențele specifice domeniului comerțului prin participarea la activitățile curente ale unității.
Prin aceste stagii de practică, elevii și-au consolidat cunoștințele profesionale, și-au dezvoltat abilitățile de comunicare și lucru în echipă și au dobândit experiență practică valoroasă, facilitând astfel tranziția de la mediul educațional către piața muncii.